L - V: 08:00 - 16:30 | Tel: 0264-596.888

Roxer Grup, alături de “U” Cluj şi la Centenar – VIDEO

0

Universitatea Cluj împlineşte anul acesta 100 de ani de existenţă. Roxer Grup este aproape de clubul înfiinţat în 1919, în special de echipa de fotbal, de peste două decenii. Am fost prezenţi pe stadionul din Centru la toate meciurile lui “U”, indiferent de oficiali, jucători sau liga în care era echipa.

Doru Abrudan, preşedintele Roxer Grup, care a făcut parte la începutul anilor 2000 şi din conducerea alb-negrilor, a vorbit, la centenar, despre cum s-a creat şi cum s-a păstrat legătura cu cel mai iubit club din Transilvania.

“Clubul înseamnă viaţa de zi cu zi a mea, a fiului meu şi a nepotului meu. Am fost preşedinte într-un timp la echipa de fotbal, am şi jucat în tinereţe la juniori, fiul meu la fel, iar acum îl avem şi pe nepotul meu, care joacă tot la juniori, la Universitatea.
(…) Simbolul lui “U” Cluj pentru mine este Dan Anca. Am avut şansa să fiu alături de el într-o perioadă grea a clubului. Vreau să cred că spiritul lui se va păstra în continuare şi dragostea lui pentru “U” va fi a tuturor celor care sunt alături de “U”, indiferent dacă au fost sportivi, conducători, dacă sunt sponsori sau suporteri”. 

Doru Abrudan a povestit şi cea mai frumoasă amintire la “U”, un meci cu Internaţional Piteşti, cu Dan Anca antrenor, încheiat cu o baie în Chios. Interviul complet, în clipul video de mai jos.

Roxer Grup este de peste 20 de ani sponsor al Universităţii Cluj. Întreaga activitate de tipărire din club se desfăşoară cu echipamente marca Xerox, prin Roxer, iar Colorama, divizia noastră de producţie, este partenerul oficial de print al clubului de fotbal şi colaborează în mai multe proiecte cu Clubul Sportiv Universitatea.

Apasă dacă ţi-a plăcut:
Share.

Despre autor

Comentariile sunt inchise

Scroll Up